Vatră Giorgică- Din nou pe cruce, editura Crez 2024
Se apropie momentul lansării celei mai noi cărți la editura noastră, „Din nou pe cruce” a autorului Vatră Giorgică. Este o carte care încearcă să răspundă la o întrebare: ce s-ar întâmpla dacă în contextul tehnologic actual, țara ar fi condusă de lideri religioși? Este o carte care pune înaintea cititorilor destinele unor trăitori ai credinței în diverse perioade ale istoriei țării, de la comunism, capitalism, la o posibilă tiranie tehnologică. Cartea nu oferă doar opinii ci și soluții pentru a depăși orice formă de tiranie, atât politică cât și spirituală
Vă oferim câteva rânduri, cu promisiunea să mai adăugăm, în timp și alte extrase din carte.
31 decembrie 2034
Fericitul Comandant Suprem este iar nervos. Cei din jurul său sunt obișnuiți cu toanele astea. Se prefac că sunt speriați, deși totul este sub control. Doar ei știu că sub masca lui înfricoșătoare se ascunde un om slab, măcinat de vicii, de păcate, de frici. Despotului îi este, de fapt, frică. Îi este frică să nu alunece masca asta de pe chip iar oamenii să-i vadă adevărata fața, hâdă și înfricoșată. Acum se teme de faptul că va fi în direct. Se teme să nu se încurce, să nu spună ceva nepotrivit. Mereu l-au rugat să accepte să înregistreze discursul, dar nu a fost de acord. Poate că în viitor o să facă așa, dar acum nu mai are timp. Urmează să țină discursul anual cu privire la starea națiunii și chiar dacă consilierii i-au pregătit totul așa cum i-a învățat, tot nu este mulțumit. E a treia oară când ține discursul ăsta și de fiecare dată a făcut o criză nervoasă. Dacă la primul discurs era de înțeles, la celelalte e clar că exagerează. Cei 12 consilieri, îmbrăcați în rase negre și lungi și-au strâns mâinile la piept și stau cu ochii plecați. Par să se fi oprit și să respire. Liniștea apăsătore e spartă, iar, de vocea puternică a Stăpânului:
– Proști, proști și iar proști! Ce mai consilieri mi-am ales și eu? Dacă aș ține un asemenea discurs ar râde toți intelectualii țării de mine.
– Dar, Fericirea Voastră…, încearcă să intervină consilierul general Rugină.
– Taci dracului de prost! Ești un prost! Boule! Învățați-l vreunul să-și țină gura!
Preotul se face mic sub potopul de vorbe. Pleacă privirea în pământ și tace.
– V-am făcut consilierii mei, v-am luat de la bisericile voastre amărâte și v-am avansat, v-am adus în Capitală, v-am făcut oameni mari, cei mai puternici oameni din țara asta, și voi tot incapabili ați rămas. Așa mă consiliați? Cum pot eu să conduc țara cu oameni ca voi? Trebuie să fac ceva, să aduc pe alții. Nu se mai poate așa! Se apropie miezul nopții și eu ar trebui să citesc textul ăsta. Eu nu citesc mizeria asta!
Consilierii se privesc cu înțeles. Parcă an de an este tot mai greu, Stăpânul devine din ce în ce mai exigent și este imposibil să-l mai mulțumești. Parcă toată puterea asta i se urcă la cap, înnebunindu-l. De unde să-i dea acum un alt text?
– Trei minute până veți intra în direct!, strigă un tânăr îmbrăcat tot în haină de preot, din camera alăturată.
Bagă capul pe ușa deschisă, privește consilierii aliniați și se retrage grăbit. Tăcerea devine și mai grea. Dintre cei 12 consilieri unul tânăr se apropie încet și îi aranjează părul și barba. Este înalt și subțirel, delicat, de o frumusețe aproape feminină, are ochii mari, de un albastru ca cerul, iar părul negru ca abanosul îi curge pe umeri. Cu o lavetă uscată îi șterge, apoi, mătreața de pe umeri, aranjează pliurile hainei albe și se retrage la locul lui. Pentru o clipă privirea tiranului se îndulcește, apoi se încruntă și îi privește cu dispreț, aruncă textul pregătit și intră în camera de înregistrare. Deja pe un ecran se vede genericul ce anunță începerea discursului: un cor de copii cântă o melodie creștină în vreme ce îngeri albi coboară asupra lor raze de lumină. Atunci când se oprește melodia, la semnul operatorului Tiranul începe să vorbescă fără a privi prompterul din fața sa. Se străduiește să-și îndulcească privirea încruntată, nu prea îi iese, dar încearcă:
– Fiilor, popor dreptcredincios român, sunt doar doi ani de când, prin voia Domnului, am fost rânduit în ascultarea de Conducător suprem al acestui neam. Au fost ani foarte grei, ani în care fără de odihnă, zi și noapte m-am nevoit, cu timp și fără timp, pentru binele tuturor. Împreună, într-un interval atât de scurt de timp am reușit să facem multe lucruri bune. Direcția în care mergem este cea plăcută lui Dumnezeu, este direcția corectă. Poate că poporul nu simte atât de tare progresul despre care vorbesc. Sunt voci dușmănoase care nu înțeleg noblețea demersului nostru și cârtesc continuu. Această trecere de la un regim politic capitalist dezorganizat, sălbatic, degradat și degradant la această stare de libertate garantată de Dumnezeu și trăită după dreptarul Evangheliei nu este ușoară. Rămășițe șovine de capitaliști acționează continuu sabotând efortul nostru spre normalitate. Aceste elemente dușmănoase acționează în ascuns căutând să zădărnicească drumul nostru spre un viitor luminos. Cu ajutorul poporului lui Dumnezeu am descoperit majoritatea dușmanilor Bisericii și ai neamului, o parte au fost, deja, pedepsiți iar alta merge pe calea căinței adevărate.
Încheiem, deci, un an bun și începem altul și mai bun. Gândurile mele în această binecuvântată seară se îndreaptă spre poporul nostru minunat. Noi, conducătorii poporului, suntem rânduiți spre a sluji. Fiecare funcționar, fiecare demnitar, fiecare lucrător are datoria de a sluji cu râvnă spre binele celorlalți și spre binele obștesc. Cu toții am fost rânduiți să slujim și nu să fim slujiți, să ne facem vrednici de aceste vremuri de libertate, de credință și de progres. Poporul este dator, în schimb, să fie în deplină ascultare față de conducători. Doar în acest fel, trăind jertfelnic, acționând jertfelnic, vom putea progresa. În acest an, pentru prima oară în ultimii 100 de ani veți simți lucrarea lui Dumnezeu și grija noastră părintească. Totul este gata pentru ca anul ce vine să fie cel mai bun din istoria neamului și a credinței noastre. Părintește vă binecuvântez pe toți! Vă mulțumesc pentru sacrificii și pentru susținere. Vă mulțumesc că ați acceptat cu atâta dragoste să vă purtăm o grijă părintească. Să fiți binecuvântați cu sănătate deplină, cu pace în suflete, cu prosperitate, cu multă credință, cu râvnă în cele spirituale, cu ocrotire cerească. Binecuvintează, Doamne cununa anului ce va veni și pe noi, poporul Tău! Amin!
Îngeri diafani și voci de copii încheie discursul său. Mult mai relaxat, Stăpânul intră în camera în care consilierii au urmărit pe un ecran mare mesajul de Anul Nou. Se aliniază în fața șefului, zâmbind.
– Felicitări, felicitări!, spun toți.
Bărbatul le spune, calm:
– Mulțumesc, mulțumesc!, răspunde ironic. Ați văzut, mă, cum se ține un discurs!
*******************************
Lagărul „Clopotul de aur”, în aceeași noapte
Prin megafoane urlă de ore bune postul de radio oficial al țării. Cântecele bisericești se aud și în celulele austere de fier. La miezul nopții deținuții au fost așezați în formație și, în liniște deplină, au ascultat mesajul Comandantului suprem. Pe o plasmă uriașă, lipită de peretele de la răsărit imaginea lui are ceva nepământean.
– E demon, șoptește unul dintre deținuți, -o femeie de aproape 60 de ani-, e demon cu adevărat, doar coarnele îi lipsesc.