Am stricat viețile noastre cu aluatul cel plin de viclenie și fățărnicie și, înălțându-ne în închipuirea de sine, socotim că toate ni se cuvin ca unora ce credem drept și suntem următori ai lui Dumnezeu făcut Om. Dar inima noastră este plină de cugete putrede, conștiința e amorțită, sufletul mort și viața ne e cufundată în stricăciune, făcându-se dobitocească. Curăță, Hristoase Dumnezeule, cu focul Duhului Sfânt, toată spurcăciunea și fărădelegea care s-a cuibărit întru noi, ca astfel să ne învrednicim a pune început bun și a gusta din cutremurul pocăinței nefățarnice.
Cu deschiderea brațelor Tale pe Cruce, ai deschis și brațele inimii mele, Hristoase Dumnezeule, și, Însuți pocăindu-Te întru mine, plângi văzând că moartea veșnică e lucrătoare în toate faptele mele prin cumplita robie a părerii de sine. Nimicește, cu strălucirea Învierii, jugul cel amar al mândriei drăcești, ca luminându-mă cu totul din biruința asupra morții, în duh și în Adevăr să cuprind întreaga fire omenească într-o nemuritoare îmbrățișare, săvârșită întru Tine.
