Părintele Constantin Galeriu, mult iubit de credincioși, obișnuia ca atunci când intra în casele fiilor duhovnicești apropiați să îi îmbrățișeze și să îi sărute pe frunte. Era un gest firesc, părintesc, o adevărată binecuvântare. Noul preot, venit în parohie după trecea la cele veșnice a Părintelui a dorit să facă același lucru dar s-a lovit de un refuz vehement, chiar de gesturi de respingere, astfel că a renunțat repede.
Pornesc gândurile mele cu ideea că Visarion Alexa avea această practică a îmbrățișării creștinilor care veneau la slujbă sau care se spovedeau la el. Această practică a devenit destul de deasă, de aceea în mod firesc ridic această discuție: este o practică bună sau una greșită?
Temeiul ei e legat de două lucruri separate: de sărutul iubirii din cadrul Liturghiei ortodoxe și de sfatul unor mari duhovnici care recomandată îmbrățișarea frățească și sărutul frățesc.
În lumea credinței există practica sărutului iubirii. În primele veacuri era o practică obișnuită, se numea sărutul păcii, apoi s-a rezervat doar clericilor, în altar.
În vremea acestei cântari, episcopul și preoții se închină de trei ori în fața Sfintei Mese rostind „Iubi-Te-voi Doamne, vârtutea (puterea) mea, Domnul este întărirea mea și scăparea mea și izbăvitorul meu (Ps. 17, 1) și săruta Cinstitele Daruri și Sfânta Masă. După această sărutare, își dau unul altuia sărutul păcii pe umeri, strângându-ți mâna dreaptă. Sărutarea se dă de trei ori în numele Sfintei Treimi, cel dintâi spunând: „Hristos în mijlocul nostru”, celălalt răspunde „Este și va fi” iar cel dintâi încheie „Totdeauna, acum și pururea și în vecii vecilor”. În practica grecească și slavă, după sărutarea umerilor, preoții își sărută reciproc și mâinile. În trecut se anunța momentul sărutului prin cuvintele ”Îmbrățișați-vă unul pe altul cu sărutare sfântă (până în secolul V). Rostul era acela de a conștientiza înaintea împărtășirii că fără unirea prin iubire nu se puteau împărtăși.
„Constitutiile Apostolice”, document din veacul al IV-lea, descrie acest ritual astfel: „Și clerul să sărute episcopul, bărbatii laici pe bărbati, iar femeile pe femei. Copiii să stea lânga altar și un alt diacon să-i supravegheze…“ (VIII, 11).
Această practică s-a pierdut pentru că se producea dezordine. Chiar și în privința clericilor sărutul a devenit formal, circulând două întâmplări reale. Undeva slujea episcopul iar când a spus preotului ”Hristos în mijlocul nostru”, preotul a răspuns:”este și nu prea” iar altul în situație similară a răspuns mai ferm: ”niciodată”.
În ultimii ani a devenit un fel de modă ca preoții socotiți mai înduhovniciți, mai iubitori de creștini să-i îmbrățișeze și să-i sărute pe frunte, pe cei ce vin la biseriă sau se spovedesc: bărbați, femei, copii, tineri sau bătrâni. Inevitabil au apărut și probelemele: acum câțiva ani un preot de mănăstire a fost filmat când îmbrățișa câteva tinere dornice să se împărtășească de ”harul” lui. A fost sscandal mare, presa a comentat apoi cazul s-a stins. Pe blogul ”Lumea speranțelor” o asemenea îmbrățișare a păcii a devenit una a patimii
http//lumeasperantelor.ro/ana-a-inceput-la-o-spovedanie/.
Un alt preot cu ”mare har”, Visarion Alexa, făcea același lucru, îmbrățișa compătimitor și săruta pe frunte pe cei ce participau la slujbă și se spovedeau, femei sau bărbați. La ce a dus sărutul vedem zilele astea în presă. Este lesne de alunecat spre atingeri și gesturi nefirești, lucru de nedorit în lumea sensibilă a credinței.
Cred că practica asta este una extrem de periculoasă. Pornește de la o falsă dragoste și omenie. Este o formă de teatru spiritual spre a atrage simpatia oamenilor simpli. Harul nu se transmite prin îmbrățișare. Sărutul frunții este un gest părintesc, nu este firesc să se facă pe bandă rulantă, cum fac unii. (https://youtu.be/gWaw93xBlKQ)
De la gestul autoritar de sărutare a mâinii și până la îmbrățișare și sărutare a frunții distanța este uriașă. E o capcană extrem de periculoasă. Strămoșii noștri în ale credinței erau foarte de atenți la asemenea lucruri: spre exemplu sunt canoane care interzic bărbaților să înnopteze în mănăstirile de maici, sau atingerea monahilor de femei era strict oprită. Practica despre care vorbim nu este specifică duhului ortodox, e o inovație modernă. Cred că în mod oficial ar trebui interzisă.
Altfel vom mai auzi de căderi ale preoților și de reclamații la poliție. Capcana asta va duce la o și mai mare îndepărtare a oamenilor de preoți și de biserică, în locul îmbrățișării preoții vor primi repulsia și chiar batjocura oamenilor.
