Unul dintre visele mele a fost și este acela de a arăta colțul de lume din care sunt strămoșii mei. E o mare bucurie ca măcar în parte să pot arăta lumii întregi de unde și cine sunt.
Voi adăuga aici prefața cărții, cu promisiunea că voi adăuga alte și alte mărturii.
Introducere.
La scurtă vreme după apariția monografiei „Nistoreștii Vrancei” vede lumina tiparului o carte închinată satului Vetrești Herăstrău fostă veche comună vrânceană. Este vorba despre satele ce odinioară au compus comuna Vetrești- Herăstrău. Am socotit că aceste sate, care până acum vreo 50 de ani formau o unitate admistrativă separată, merită să le fie amintită istoria, trecutul și oamenii minunați. Nu este în ea nici o idee de dezbinare ci doar un gest de demnitate, firesc. Trebuie să mărturisim că suntem români și că suntem vrânceni. Teritorial și istoric aparținem Țării Vrancei și, așa cum declarau cu mândrie strămoșii noștri: ”toți cei din Vrancea, una sunt”. Vremurile ce au trecut au făcut ca unele comunități să se dezvolte mai mult, altele mai puțin. Istoria zbuciumată a țării și a acestor meleaguri a unit și a despărțit de mai multe ori diversele sate în comune. Este, poate, soarta tuturor satelor mici să aibă și lucruri comune și lucruri separate cu cele mai mari, în componența cărora au ajuns. Fiii comunităților mici trăiesc cu ideea că despre ei s-a vorbit și s-a scris mai puțin, că într-un fel sau altul au fost nedreptățiți în lucrările în care s-a amintit de satul lor. De la aceste idei pornește demersul nostru.
Suntem vrânceni dar suntem și cu un anumit specific. Până în vremea noastră este vie în conștiința celor din Herăstrău că ei sunt altceva decât cei din Nistorești. De altfel, așa cum vom descoperi, cercetând documentele vechi, zicerea se dovedește adevărată, Vetrești- Herăstrăul este roi al satului Spineștiului pe când Nistoreștiul este roi al comunei Năruja, alți cercetători scriind despre Nistorești că este roi al Nărujei și al Spineștiului. Actuala carte se va referi la satele care au format până în 1968 comuna Herăstrău, respectiv: Vetrești, Herăstrău, Ungureni, Podul Șchipului, Podul Țârdii, Văcărie și Valea Neagră.
Cartea de față nu este prima încercare de acest fel. Domnul Ștefan O Neagu, documentând cartea „Nistoreștii Vrancei” a descoperit în arhiva Primăriei locale un manuscris din 8 februarie 1906 scris de învățătorul Ștefan Ion Șușu, în fapt o monografie a comunei Herăstrău. Putem socoti tot o încercare monografică lucrarea „Gavrilă a lui Ion Vatră din Herăstrăul Vrancei” apărută la editura noastră. Scrisă în jurul anului 1970 cartea cuprinde multe informații despre comuna Herăstrău și locuitorii săi. Personal și Editura Crez pe care o coordoneaz și-au făcut un scop să pună în lumină aceste meleaguri. Cartea de acum este a treia care se referă la locurile și oamenii ce au viețuit aici, ce-a de-a doua fiind „Chemeza- noi nu am vrut să fim comuniști”, 2022 o carte despre câțiva eroi ai mișcării anticomuniste din anul 1950.
Cartea de față se vrea o sinteză a cărților și lucrărilor care cuprind parțial informații despre aceste sate, aflate în bibliografie. La acestea am adăugat ceva muncă de cercetare la Arhivele Naționale, la arhivele CNSAS, informații obținute de la localnici și din propriile amintiri. Pentru ușurința citirii și pentru a fi mai ușor înțeles am ales pentru această carte o formă literară. Sper ca istoricii și specialiștii care vor citi aceste rânduri să nu fie prea aspri în a judeca acest aspect al cărții. Încă de la început aduc calde mulțumiri unor intelectuali și oameni ai satului pe care îi prețuiesc foarte mult. Fără ajutorul și contribuția lor cartea ar fi fost mult mai săracă: profesorului Cezar Cherciu, fiu al Vrancei și cercetător atent al istoriei aceste părți de țară pentru modul în care în mod repetat mi-a acordat asistență de specialitate și mi-a corectat greșelile, domnului profesor Antimirescu Ionel din lucrările căruia am luat majoritatea ideilor ce privesc așezarea, flora și fauna localității, fiilor satului Marcu Ionel și Anișoara, pentru sugestiile, completările și informațiile date. Înțeleg că această lucrare este doar un început și sper din suflet ca o a doua ediție să fie mult mai bogată, chiar completă, iar aceasta nu o voi putea realiza decât cu contribuția fiilor satului, a consătenilor care viețuiesc acolo ori și-au găsit rostul în altă parte. Visez la o zi festivă a acestor sate, la organizarea întâlnirii anuale a fiilor satului sau la un monument comemorativ în cinstea strămoșilor noștri. Dumnezeu să păstreze vie în mintea, inima și memoria noastră amintirea vieții și a jertfei lor, iar pe noi să ne lumineze spre a le urma exemplul de hărnicie, demnitate, credință și sacrificiu.
